Un pastor creștin din SUA a spânzurat un manechin reprezentându-l pe președintele american Barack Obama, pe o pajiște din Gainesville (Florida), scrie Huffington Post.
Pastorul Terry Jones spune că mișcarea vine după ce Obama și-a arătat susținerea pentru căsătoriile între persoane de același sex și pentru avorturi. În plus, Jones îl consideră pe președintele american vinovat pentru atitudinea sa „împăciuitoare” față de islam.
Manechinul reprezentându-l pe Obama are în mâna dreaptă o păpușă, iar în cealaltă – un steag în culorile curcubeului, simbol al homosexualilor. În spatele spânzurătorii, este plasată o rulotă pe care scrie mesajul: „Obama omoară America”.
În fața spânzurătorii, este poziționat un manechin îmbrăcat în culorile alb, roșu și albastru și având în mână un steag american. Acesta îl reprezintă pe celebrul „unchi Sam”, o personificare a guvernului american.
Pastorul Jones a explicat că, inițial, dorea ca Obama să joace rolul de călău, iar „unchiul Sam” să fie cel spânzurat, însă biserica a decis forma finală a ansamblului.
Terry Jones este controversat în SUA, după ce, în 2011, a ars un exemplar din Coran, gest care a dus la trei zile de violențe în Afganistan, soldate cu moartea a 21 de oameni, printre care șapte angajați ai ONU.
Citește și Liderul rețelei Al-Qaida respinge „scuzele” americanilor privind incendierea exemplarelor de Coran